Toamna și-a intrat în drepturi!!! Ce filme nu avem voie să ratăm la cinema?!

Iată că vara a trecut cu pași rempezi. S-a terminat cu sezonul concediilor, cu mersul la mare și la ștrand. Toamna și-a intrat în drepturi!!! Așa că… Dacă e tot e toamnă m-am gândit să scriu un articol cu ce filme nu avem voie să ratăm la cinema.

Din 11 SEPTEMBRIE Labirintul: Încercările focului

scorch

Continuarea mult așteptată la Maze Runner: Labirintul îşi face loc pe marile ecrane din această vineri. După ce au scăpat din labirint,  Thomas şi supravieţuitorii au fost siguri că sunt liberi. Dar…. Faza a 2-a abia a început. Numele: Pământul pârjolit. Fără reguli. Fără ajutor. Fie reușești fie mori. Supraviețuitorii au 2 săptămâni să treacă prin „Pământul pârjolit” (The Scorch), cea mai arsă secțiune a șumii. Toate șansele sunt împotriva lor. Prieteniile vor fi testate. Loialitățile se vor distruge. Toate pariurile sun anulate. Mai sunt și alții acum. Supraviețuirea lor depinde distrugerea celor vinovați și eroii noștrii vor să supraviețuiască.

Din 18 SEPTEMBRIE Everest 3D și Sicario

everest

De la Vertical limit nu am mai văzut un film cu zăpadă și munți. Doar că de această dată e 3D și inspirat din fapte reale. Scenariul a fost inspirat de evenimentele incredibile din jurul unei încercări periculoase de a ajunge în vârful celui mai înalt munte din lume, filmul documentează călătoria a două echipe diferite ce vor fi testate dincolo de limite de una dintre cele mai puternice furtuni de zăpadă văzute vreodată. Căţărătorii vor fi puşi în faţa unor obstacole imposibile şi obsesia lor de o viaţă  va deveni o luptă intensă pentru supravieţuire.

sicario

În Mexic, SICARIO înseamnă asasin plătit. La graniţa dintre S.U.A şi Mexic, legea nu există, iar această realitate pare cel puţin brutală în ochii agentului FBI Kate Mercer, care este martor al traficului internaţional de droguri desfăşurat cu implicarea forţelor guvernamentale, care îl vor implica în planul de lichidare a liderului unui important cartel mexican.

Din 26 SEPTEMBRIE Marțianul 3D în avanpremieră

martian

În timpul unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, astronautul Mark Watney e presupus mort din cauza unei distrugătoare furtuni de praf și lăsat în urmă. Dar Watney a supraviețuit și a rămas singur pe această planetă ostilă. Cu foarte puține consumabile, el trebuie să se bazeze pe ingeniozitatea sa să supraviețuiască și să reușească să trimită un semnal către Pământ pentru a da de veste că trăiește. La milioane de km depărtare, o echipă de cercetători de la NASA lucrează neobosit pentru a-l aduce pe „Marțian” acasă. Oare va mai reuși Mark Watney să ajungă pe Terra sau îşi va găsi sfârşitul pe această planetă aridă?!

Din 2 OCTOMBRIE Marțianul 3D și Black Mass: Afaceri murdare

black

Black Mass va fi povestea evoluţiei în lumea mafiei a unui golan irlandez din Boston cu apetenţă pentru infracţiuni de furt şi viol, care şi-a petrecut mare parte din anii tinereţii în închisoare. Eliberat, revine la vechile obiceiuri, însă are ocazia, ca informator FBI, să preia una din poziţiile de top ale crimei organizate din metropolă. Scapă ca prin minune de arest ca urmare a dovezilor covârşitoare furnizate împotriva colaboratorilor săi FBI, doi agenţi corupţi, care au apelat la orice fel de metode pentru a-şi rotunji veniturile prin intermediul lui Bulger şi a acoliţilor săi.

Din 9 OCTOMBRIE Pan 3D şi The Walk: Sfidează limitele 3D

pan

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Peter este un copil în vârstă de 12 ani foarte descurcăreţ şi cu o fire atât de rebelă încât mai mereu ajunge să intre în belele deoarece astfel de calităţi nu sunt deloc apreciate în orfelinatul londonez în care a crescut el. Acesta este răpit de piraţi şi dus în Țara de Nicăieri, unde va descoperi curând că destinul său este să salveze întregul tărâm fermecat de planurile malefice ale piratului Barbă Neagră, asta în vreme ce el se străduieşte să descopere un secret al mamei sale care l-a lăsat la acel orfelinat în urmă cu puţină vreme şi să-şi găsească un loc al său în acest tărâm magic.

walk

Philippe Petit, street performer neîntrecut în mersul pe sârmă devenit celebru în lumea întreagă în 1974, când a parcurs, la aproximativ 500 de metri înălţime, distanţa dintre de-abia construitele Turnuri gemene ale World Trade Center. Pentru a reuşi isprava, Petit şi prietenii săi s-au folosit de identităţi false şi au avut nevoie de luni întregi de pregătire.

Din 16 OCTOMBRIE Crimson Peak și Macbeth

crimson peak

Edith, o tânără scriitoare aspirantă din secolul 19, încearcă să-şi refacă viaţa după un eveniment tragic. Eroina se lasă cucerită de un misterios şi şarmant gentleman, Thomas Sharpe, care o duce în lugubrul său conac, Crimson Peak. Aici Edith va trebui să o înfrunte pe Lucille, geloasa soră a lui Thomas, şi curând îşi va da seama că imensa reşedinţă „respiră, sângerează şi… îşi aminteşte”.

macbeth

Epuizat de o lungă bătălie, generalul Macbeth ajunge într-o pădure unde i se prevesteşte că va deveni regele ţării. Ros de ambiţie şi împins de la spate de soţia sa, Lady Macbeth, generalul începe să plănuiască răsturnarea de pe tron a regelui Duncan.

Din 23 OCTOMBRIE Ultimul vânător de vrăjitoare

Last-Witch-Hunter

Un vânător de vrăjitoare nemuritor, e nevoit să facă echipă cu una din inamicele sale, o vrăjitoare. Scopul e acela de a împiedica întrunirea sacră a vrăjitoarelor, care va avea loc în New York-ul zilelor noastre şi a evita astfel condamnarea pe vecie a umanităţii.

Din 30 OCTOMBRIE Hotel Transylvania 2 3D

hotel transylvania 2

Când vampirul de modă veche-veche-veche Vlad ajunge la hotel la o reuniune de familie improvizată, Hotelul Transilvania intră într-o coliziune între supranaturalul de modă veche şi moda actuală.

Din 6 NOIEMBRIE 007: Spectre

spectre

Un mesaj enigmatic din trecutul lui James Bond îl aruncă pe agentul 007 într-o investigaţie ce-i dezvăluie acţiunile unei organizaţii sinistre. În timp ce M se confruntă cu adversari politici hotărâţi să închidă serviciile secrete, Bond se chinuie să dea la o parte vălul de mister ce acoperă teribilul secret din spatele SPECTRE.

Din 13 NOIEMBRIE Goosebumps: Îţi facem părul măciucă 3D

Goosebumps

Adolescentului Zach nu-i convine deloc că trebuie să se mute într-un orăşel neştiut de nimeni, dar regretele îi cam trec când îi atrage atenţia frumoasa Hannah, vecina de alături. Doar că Zach descoperă curând că tatăl ei este nimeni altul decât celebrul autor R.L. Stine, adulat datorită seriei sale Fiori de groază. În curând tânărul îşi explică şi comportamentul extrem de bizar al lui Stine: monştrii care i-au făcut celebre cărţile sunt reali, iar Stine îşi protejează cititorii ţinându-i ferecaţi în cărţile sale! Dar când creaturile de coşmar sunt eliberate din greşeală, ţine doar de scriitor, de Zach şi Hannah să-i oprească înainte de a face prăpăd în jur.

Din 20 NOIEMBRIE Jocurile foamei: Revolta – Partea a II-a

hunger

Cu națiunea din Panem în plin război, Katniss îl confruntă pe președintele Snow în ultima înfruntare. În echipă cu un grup de prieteni apropiați; Gale, Finnick și Peeta, Katniss pornește în misiune cu unitatea din Districtul 13 pentru a-l dsitruge pe președintele Snow care a devenit foarte obsedat s-o distrugă. Capcane mortale, inamici și alegeri morale o așteaptă pe Katniss. Niciodată nu a avut de făcut asemenea alegeri pe arena din Jocurile foamei.

Din 27 NOIEMBRIE Podul spionilor şi Bunul dinozaur 3D

brige of spies

Podul  face legătura între periferia fostului Berlin de Vest şi centrul oraşului Postdam, aflat anterior sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în ani ’60, când serviciile secrete ale sovieticilor şi ale americanilor schimbau prizonieri în numita locaţie. James Donovan, un avocat american trimis la Berlin să negocieze un „schimb de prizonieri” cu Uniunea Sovietică. Faptele sunt reale: la începutul anilor ’60, un avion american de spionaj a fost doborât de sovietici iar pilotul Francis Gary Powers, angajat al CIA, a fost luat prizonier. El a fost ulterior eliberat în schimbul şefului unei reţele sovietice de spionaj, arestat în Statele Unite.

good dinosaur

Arlo, un Apatozaur care, după un eveniment grav care îi va marca familia,  porneşte într-o călătorie, având numai un singur însoţitor-un băieţel. Regulile Universului se schimbă: dinozaurii nu au fost eradicaţi de către un cataclism global şi nu au fost exterminaţi de către impactul unui asteroid acum milioane de ani în urmă.

Voi aveţi şi alte propuneri?! Simţiţi-vă liberi să le faceţi!!!

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz