Premiere la cinema în perioada 14-20 martie

Need for speed: Începuturi 3D

Cel mai aclamat joc cu curse de maşini are în sfârşit o ecranizare. Tobey Marshall (Aaron Paul), un mecanic dependent de maşini şi curse ilegale, face tot posibilul să ţină deschisă afacerea familiei. Astfel, intră în parteneriat cu Dino Brewster (Dominic Cooper), un fost pilot NASCAR, pe cât de bogat pe atât de arogant. În urma unei curse care îl putea salva de la faliment, Tobey este trimis la închisoare după ce partenerul său îl trădează. Odată eliberat, el este hotărât să se răzbune, iar singura modalitate de a reuşi este aceea de a-l învinge pe Dino într-o cursă underground cu miză imensă.

Filmul rulează în regim de avanpremiră începând de mâine 12 martie și îl puteți viziona în următoarele orașe: București, Cluj, Constanța, Târgu Mureș, Timișoara, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Arad, Baia Mare, Brăila și Bacău.

Dl. Peabody şi Sherman

Dl. Peabody este un mare afacerist, inventator, cercetător, gurmand, dublu medaliat la Jocurile Olimpice, un geniu şi… cu toate astea se întâmplă ca el să fie un câine. Băiatul său adoptat, Sherman, îi foloseşte pe-ascuns cea mai importantă şi secretă invenţie pentru a impresiona o amică. Cei doi ajung să intervină şi să strice cursul unor momente istorice esenţiale, căci Sheman încalcă regulile impuse pentru călătoriile în timp. Dl. Peabody va trebui să găsească soluţii cât mai repede pentru a repara istoria şi a salva viitorul şi, între timp, îşi va înfrunta cea mai mare provocare de până acum: aceea de a fi părinte.

Filmul rulează în regim de avanpremiră începând de mâine 12 martie și îl puteți viziona în următoarele orașe: București, Cluj, Constanța, Târgu Mureș, Timișoara, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Arad, Baia Mare, Brăila și Bacău.

Dragostea e chimie, nu magie

Douglas Varney e farmacist într-un oraş mic, plictisit, prins într-o căsnicie dezastruoasă. Când i se cere o livrare la domiciliu într-un cartier de bogătaşi o cunoaşte pe Elizabeth, o femeie căsătorită, care-l seduce imediat. Ea îl introduce pe Douglas în lumea plină de plăceri a medicamentelor luate pe reţetă. Lucrurile scapă de sub control atunci când cei doi plănuiesc să-l ucidă pe soţul lui Elizabeth.

Filmul rulează în regim de avanpremiră începând de mâine 12 martie și îl puteți viziona în următoarele orașe: București, Cluj, Constanța, Oradea, Ploiești, Arad și Brăila.

Nebraska

Filmul Nebraska îi are în centru pe un tată vârstnic, fost alcoolic (Bruce Dern) şi pe fiul său sceptic (Will Forte). Cei doi pornesc la drum din Montana către Nebraska pentru a primi banii pe care tatăl pretinde că i-a câştigat drept premiu. Însă situaţia este comică doar în aparenţă, latura întunecată nu este departe. Pentru cronica filmului click aici 

https://www.youtube.com/watch?v=qsXnLPaX4dk

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz