Niciodată să nu spui adio, dragostea primează

                Niciodată să nu spui adio, titlu original Kabhi Alvida Naa Kehna, e o capodoperă a filmelor indiene, o dramă romantică lansată în 2006, regizată de Karan Johar, acesta fiind și scenarist. Acţiunea are loc în New York şi are ca subiect adulterul şi relaţiile extraconjugale. Scenariul a fost apreciat de critici şi a fost inclus în biblioteca Academy of Motion Picture Arts and Sciences.

Niciodată să nu spui adio

                Dev e un fotbalist profesionist care locuieşte în SUA. E însurat cu Riya şi au un copil pe nume Arjun. Pe data de 18 martie 2002 se duce să-şi ia mama de la o organizare de nunţi şi o întâlneşte pentru prima dată pe Maya, care trebuie să mărite cu prietenul ei o viaţă, Rishi. Dar are loc un accident, iar Dev îşi fracturează piciorul, rămânând handicapat, şi devine astfel dependent de Riya.

Niciodată să nu spui adio

                Acţiunea se mută 4 ani mai târziu când cele două cupluri par mulţumite de viaţa pe care o au, în ciuda nemulţumirii ascunse, însă lucrurile încep să se schimbe în momentul în care Dev şi Maya, încercând să-şi salveze căsniciile, se apropie. Se vede de la poştă că există o conexiune între ei, aceştia devenind prieteni. Această prietenie îi face să-şi privească mariajele din altă perspectivă şi să se confrunte cu problemele pe care le au. Dar cum lucrurile nu sunt niciodată simple, cei 2 se îndrăgostesc. Vor rămâne ei împreună?! Ce se va întâmpla cu familiile lor? Veţi afla doar urmărind Niciodată să nu spui adio.

Niciodată să nu spui adio

                Mi-a plăcut că s-a pus accentul pe căsătorie, relaţii. E o poveste de dragoste indiană care se apropie de filmele lor clasice. Faţă de filmele americane, filmele indiene sunt foarte siropoase, având un farmec special. În plus, aveţi de învăţat despre cultura indiană. În plus faţă de filmele de la Hollywood, la Bollywood se cântă şi se dansează. E adevărat, la drame nu toate melodiile sunt excepţionale, dar dacă nu vă place, puteţi sări peste ele. Eu, unul, aşa fac.

Niciodată să nu spui adio

            Distribuţia?! Superbă!!!

Abhishek Bachchan e Rishi, un consultant PR;

Rishi

Amitabh Bachchan e Sam, tatăl lui Rishi, un om plin de culoare şi care iubeşte distracţia, a cărui viaţă se învârte în jurul fericirii fiului şi nurorii sale. Amitabh e şi în realitate tatăl lui Abhishek;

sam

Rani Mukherji e Maya, o educatoare, şi s-a căsătorit cu cel mai apropiat prieten al său, Rishi;

maya

Shah Rukh Khan e Dev, fotbalist profesionist, a cărui cariera este compromisă în urma unui accident, el fiind însurat cu Riya, cu care are împreună un fiu, pe nume Arjun;

dev

Preity Zinta e Riya, soţia lui Dev. Ea lucrează la revista DIVA şi cariera sa e în ascensiune. Scopul ei e ca această revistă să fie pe locul 1.

rhea

                Probabil majoritatea se miră cum de mă uit la astfel de filme. Dar ştiţi ceva?! Gusturile nu se discută. Şi cinstit, atâta timp cât povestea mă prinde, înseamnă că filmul e bun. Iar indienii au talent la filme romantice. Dacă nu e un pic de dramă şi muzică înseamnă că nu e film indian. Şi mai e ceva. La filmele lor de acţiune, toţi actorii sunt super eroi. Veţi vedea de ce urmărind un film de acţiune de-al lor. Din păcate, în România, nu prea prind aceste filme indiene. Probabil suntem noi românii de vină, că avem idei preconcepute. La cinema… Filmele prind doar la Bucureşti şi din păcate nu sunt mai mult de 1000 de spectatori în săptămâna premierei. În România s-au lansat o mulţime de filme pe DVD, dar din păcate nici acestea nu prea sunt la căutare. Sunt fani declaraţi ai filmelor indiene, dar nu-şi cumpără. De ce scriu aceste recenzii?! Poate în cazul în care vă plac, veţi acorda o şansă şi filmelor. În plus, când se lansează pe DVD filmele americane, costă între 50 şi 53 de lei, pe când filmele indiene costă între 10 şi 20 lei. Mie mi se pare mai mult decât acceptabil să-mi cumpăr un film decât să plătesc să-l văd online. În plus, pe DVD imaginea şi sunetul sunt mai de calitate decât la variantele de pe net (inclusiv pay-per-view).

Niciodată să nu spui adio

                Vă spun cinstit, nici mie nu-mi plăceau filmele indiene. Şi când am văzut prima dată Niciodată să nu spui adio nu l-am apreciat la adevărata sa valoare. Dar cu timpul, omul îşi mai schimbă obiceiurile. Am început să mă uit la filme indiene în momentul în care am aflat că BML Movie Entertainment aduce la noi în cinematografe Dhoom 3. Eu încă sper să se lanseze la noi toată trilogia.

Niciodată să nu spui adio

                Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost lungimea excesivă (ţine 3 ore şi 12 minute). Puteau să-l facă mai scurt (maxim 3 ore). Dar nu e plictisitor şi nu vă veţi da seama când trece timpul.  Cel mai important e că nu avem personaje negative sau pozitive şi că avem ceva de învăţat. Fundaţia unei căsnicii trebuie să fie dragostea. Şi nimic altceva… Pentru că dacă fundaţia e greşită, se încheie relaţiile. Dragostea şi moartea vin neinvitate. Nimeni nu are control asupra lor. O viaţă avem!!! Şi trebuie să fim fericiţi. 😉

Niciodată să nu spui adio

                Cum nu avem un trailer subtitrat, vă las să ascultaţi melodia Where’s The Party Tonight:

                Niciodată să nu spui adio s-a lansat în România pe DVD şi are sunet 5.1.

Niciodată să nu spui adio

P.S.: Să vă pregătiţi să daţi apă la şoareci. 😛

[review]

[rwp-review id=”0″]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Cmentariile sunt închise