Lupul de pe Wall Street

Dacă tot s-au decernat premiile Oscar sâmbătă asta, dându-mi iar motive să-l compătimesc pe Leonardo DiCaprio, am zis să-i fac eu dreptate și să vorbesc despre filmul în care Leo a jucat rolul principal, reușind o interpretare de senzație. Știu că acum toată lumea glumește și e plin 9gag-ul de poze cu Leo plângând după Oscar, dar pe bune, va fi el noul Peter O’Toole, cu 8 nominalizări la Oscar și niciun premiu? Deja a ajuns la jumătate din nominalizări. Nu spun că McConaughey n-a meritat statueta – și ce speech grozav a avut, mi-a făcut pielea de găină! – pentru că n-am văzut Dallas Buyers Clubîncă, dar pur și simplu nu mă pot abține să nu-mi pară rău de DiCaprio. Poate anul viitor va fi cu noroc, champ!

wowl1

După cum a observat deja toată lumea, Scorsese îl are la inimă pe Leo, ca dovadă că în ultima decadă, cei 2 au avut 4 colaborări, dintre care 2 soldate cu multe Oscar-uri (The Aviator și The Departed). Așa că anul acesta i-a dat din nou oportunitatea să strălucească într-un film care s-a remarcat nu doar prin acting-ul absolut briliant al protagoniștilor, ci și prin scenariul adaptat după un material și, evident, prin regia marelui maestru. Ce m-a impresionat cel mai mult la acest film de-mi vine să-l recomand și oamenilor de pe stradă? Bineînțeles că DiCaprio, e evident, dar foarte aproape de prestația genială a fost umorul. Scenele de mai jos sunt doar 2 dintre multitudinea de faze comice:

wowl3

wowl2

Vă spun sincer, n-am mai râs cu atâta poftă de mult timp, filmul începe pe o notă comică și continuă așa până la final, ca dovadă că au existat multe momente când toți din sală râdeau în hohote – totuși, dacă aveți râsul de capră drogată, stați acasă, altfel n-o să știți dacă sala râde doar datorită glumelor sau și de zgomotul produs de voi. Revenind la film, avem umor de toate felurile, pe toate palierele – sunt replici amuzante care formează dialoguri spumoase, comic de situație cât încape și multe grimase din partea cuplului DiCaprio-Hill. Jonah Hill face și el un rol de milioane, reușește să-l secundeze cu brio pe DiCaprio. Se pare că cei doi prieteni suferă acum împreună pentru că au pierdut marele premiu în detrimentul colegilor din Dallas Buyers Club, Matthew McConaughey și Jared Leto. Revenind însă la film, nu se poate să nu vă distrați și să nu râdeți cu gura până la urechi. Bineînțeles că vor sări puritanii cu gura, că-i un film egoist, cum puteți râde la o poveste despre un om atât de vicios și desfrânat, de ce vă place o asemenea etalare a bunăstării obținute ilegal, cum puteți aplauda atâta falsitate și lux, cu o notă apăsată de vulgar? Cum îl suportați pe drogatul și iresponsabilul ăsta? Răspunsul e simplu, dragilor: pentru că Jordan, oricât ar fi el de excentric și ahtiat după bani, are tupeul să recunoască asta – e sincer omul, nu dă doi bani pe noblețea născută din sărăcia suportată cu stoicism, el vrea să fie bogat și vrea asta cu orice preț. Fără falsă modestie. Fără ipocrizie.

wowl

Și acum să fim serioși: oricine se uită la filmul ăsta își dorește, măcar o milisecundă, să fie în locul lui Jordan, fiți sinceri cu voi înșivă. OK, ulterior, treaba se încinge, după cum se vede și în film, roata se mai și întoarce. Dar tot luxul și opulența pe care le afișează îi creează niște amintiri de povestit nepoților; și cum din greșeli se învață, filmul ăsta are o morală demnă de reținut. Deci, per total, filmul are o poveste interesantă, spusă într-un mod și mai interesant – Scorsese chiar ține cont de fanii săi și nu-i amețește de cap cu tot soiul de explicații despre bursă și brokeri și alte noțiuni economice la care nu se pricepe toată lumea, și-l lasă pe DiCaprio să expună, pe limba noastră, ce se întâmplă în poveste: cum să faci bani ilegal și ce poți să pățești apoi.

Deci în ceea ce privește scenariul, pe lângă umorul demențial și replicile savuroase, Terence Winter a avut grijă să adapteze cartea lui Belfort cât mai bine pentru micile ecrane, astfel încât povestea să nu fie doar amuzantă, ci și coerentă și capabilă să te țină atent, în suspans. Conturând cele mai interesante momente din viața excentrică a autorului, suișurile și coborâșurile din care e alcătuită în mod normal fiecare viață, scenaristul a pus în valoare ce-a fost mai remarcabil în viața acestui personaj curios, Jordan Belfort, reușind să dea o lecție importantă: trebuie să te zbați pentru visul tău, dar trebuie să știi și când să renunți, pentru că și cel mai vigilent escroc e prins până la urmă.

wowl4

Acum simt nevoia să laud din nou acting-ul, care-i de nota 10, iar aici nu mă refer doar la DiCaprio și Hill, pentru că nici ceilalți actori nu-s de lepădat, din contră. Matthew McConaughey are o apariție destul de scurtă, dar foarte amuzantă, Jon Bernthal, pe care l-am urât în The Walking Dead, aici face un rol secundar care-i atrage imediat simpatia cinefililor, și nu trebuie uitat nici Jean Dujardin, care deși nu apare decât spre final, e de-o expresivitate ieșită din comun – cine nu-l cunoaște, să vadă The Artist, omul ăsta a luat Oscar jucând mai mult cu mușchii feței. Ultima, dar cu siguranță nu cea din urmă, Margot Robbie aduce o strălucire aparte filmului, este atât de senzuală și grațioasă, cu ochii aceia de-un albastru atât de clar care-l țintuiesc pe bietul Jordan, nu mi-a venit să cred cât a fost de credibilă, la cei 23 de ani a jucat atât de convingător, de parcă avea decenii de experiență în spate. Ce-i drept, e și frumoasă rău de tot, a luat ochii tuturor, mi-a luat un pic până m-am obișnuit cu jocul ei, eram prea atentă la trăsăturile ei. A cam eclipsat-o pe rivala ei din film, Cristin Milioti, adorabila mămică din, spoiler alert!, How I met your mother.

wowl5

 Închei prin a reaminti că Martin Scorsese a făcut o treabă tare bună cu acest film, se cunoaște amprenta lui în felul în care sunt tratate detaliile, cadrele, maniera în care Jordan se adresează pur și simplu celui din spatele ecranului, privind fix în obiectivul camerei, pe mine una m-a cucerit. Foarte potrivită mi s-a părut și muzica, melodiile s-au succedat în așa fel încât să se identifice perfect cu momentele cheie din film, reușind mă facă să bat din picior în ritmul pieselor sau să mă legăn ușurel atunci când tensiunea devenea prea apăsătoare – eu trăiesc filmele, deci nu vă mirați de manifestările ciudate, la prima vedere. Și a doua. Sunt sigură că îl veți trăi și voi pe acesta, atâta timp cât veți fi destul de sinceri cu voi și veți accepta filmul ca atare, fără a-l judeca înainte de a-i da o șansă. Pentru că merită, și nu numai una!

P.S.: vă las aici melodia mea preferată din film, așa-i că v-a prins și pe voi?

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz