Dustin Hoffman critică industria cinematografică actuală

Actorul laureat cu două premii Oscar, Dustin Hoffman, și-a exprimat recent părerea despre industria cinematografică actuală și consideră că filmele care sunt produse în ziua de astăzi nu sunt la cel mai înalt nivel.

Actorul a acordat un interviu pentru publicația britanică The Independent și a vorbit despre industria televiziunii și cea a cinematografiei: “Cred că în acest moment televiziunea se află la cel mai înalt nivel al său, în schimb filmul se află în cel mai slab moment al său, din ultimii cincizeci de ani de când lucrez în acest domeniu. Este greu de crezut că în momentul de față poți să realizezi ceva de calitate cu un buget mic. Am produs The Graduate, încă vizionat de public și care a avut un scenariu excelent, la care s-a lucrat trei ani, care a avut un regizor, o echipă și o distribuție excepționale, dar a fost un film mic, cu patru pereți și actori, doar atât, și cu toate acestea filmările au durat 100 de zile.”

Un clasic precum “The Graduate” nu ar mai fi fost produs astăzi, cel puțin nu în același mod. Un studio nu ar aloca în momentul de față sprijin financiar pentru un astfel de film.

Acum, pentru marile studiouri, prioritate sunt francizele și blockbuster-ele, iar restul filmelor se află pe un plan secund.

De aceea mulți regizori preferă televiziunea pentru că beneficiază de mai multă libertate pentru a spune ce poveste vor, în modul în care vor să o prezinte, fără multe intervenții.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Postează un comentariu

1 Comentariu în "Dustin Hoffman critică industria cinematografică actuală"

avatar
Avramescu Alexandru Virgil
Editor

Clar… Toata lumea vrea filme cu bigete mari, Nimeni nu mai merge la filme cu bugete mici pentru că alea pot fi văzute și acasă. Și mai nou nici filmele cu potențial de blockbuster nu prea au succes în SUA. Uite la Teminator: Genisys, e cel mai tare din serie. Dar în SUA nu s-a bucurat de succesul care l-a avut în celelalte teritorii. De ce?! Americanii sunt prea idioți să înțeleagă scenariul alambicat. Lor le trebuie ceva gen MAgic Mike cu striperi. La acel scenariu nu trebuie să-ți pui mintea la contribuție.

wpDiscuz