Crimson Peak – filmul de groază al acestei toamne

Fantomele sunt reale. Asta știu și eu.

Cu aceste vorbe începe opera supranaturală și sângeroasă a marelui regizor Guillermo del Toro, Crimson Peak. Despre cariera sa în acest domeniu se pot spune multe, iar majoritatea sunt realizări lăudabile. Că a trecut de la fantasticul Hellboy la aclamatul Pan’s Labyrinth și a continuat cu masivul Pacific Rim este suficient cât să convingă studiourile că știe ce face, prin urmare ajungând să revină la genul de filme cu care și-a început drumul: cele de groază. Să fiu sincer, mă bucur mult de tot că s-a întors aici, pentru că deja începeam să realizez că lista mea cu filme bune lansate anul acesta e aproape goală pe partea de horror, dar un cineast cu așa talent ca Guillermo del Toro s-a asigurat să le ofere tuturor cinefililor un nou motiv să facă o vizită cinematografului.

CrimsonPeak_Hiddleston_Wasikowska-618x400_0

Crimson Peak spune povestea unei fete dintr-o familie bogată, Edith, jucată de Mia Wasikowska. Știm că mama ei este moartă, dar nu știm de ce, însă vedem că viața ei nu a încetat, fiind acum o fantomă. Nu e nici o fantomă super clișeică, nici una super originală, făcându-și prezența din primele momente, pentru a o avertiza pe fiica sa să nu cumva să meargă la Crimson Peak. În continuare, ea ajunge să îl cunoască pe Thomas, jucat de Tom Hiddleston, care este cel mai cunoscut pentru rolul său din Avengers, unde l-a jucat pe Loki. Se îndrăgostește de el și sentimentul devine reciproc. Tatăl lui Edith află de trecutul întunecat al acestuia și îl mituiește să plece din oraș, după care acest părinte grijuliu moare subit. Edith pleacă împreună cu dragostea vieții sale să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți, dar nici măcar una dintre aceste două dorințe nu se împlinesc.

crimson-peak-1

Am observat că lui Guillermo del Toro îi plac mult insectele. În Labirintul lui Pan, știu că prima scenă în care apare acel monstru al pădurii începe cu zborul unui fluture. E o temă recurentă din cariera sa, care își face simțită prezența și aici, luând proporții mult mai ample. Cred că acești fluturi ai săi semnifică inocența sau bunătatea. Sunt un instrument interesant de a spune ceva fără a o spune cu adevărat. Ai putea să intuiești ce îți pregătește următoarea scenă și doar după zborul lor. De exemplu, chiar pe la început, cineva vorbește despre cum moliile negre omoară fluturii și, după cum e de așteptat, avem un close-up cu o astfel de „violență”, iar în următorul moment, tatăl lui Edith e mort. Astfel de alegorii și simboluri sunt niște detalii aparent nesemnificative, dar care arată că cineva chiar s-a gândit la tot, și că nu este vreun alt film superficial, pentru că avem prea multe deja.

film_crimson_peak_1600x900_gallery_1

Revenind la firul principal al poveștii, pot să spun că e interesant și bine dozat. Este realizat într-un stil care aduce mai mult aminte de genul thriller, cu răsturnări de situație și multă imprevizibilitate. Filmele horror moderne tind să simplifice povestea și să se concentreze mai mult pe sperieturi, lucru evident atât la clasice precum Halloween (un psihopat evadează dintr-o instituție și începe să urmăreasă o adolescentă), cât și în producții mai recente ca și It Follows (o fată ia un blestem transmis sexual și încearcă să scape de el). Crimson Peak nu arată niciun efort în a speria audiența, ci aș spune că scenele sale înfricoșătoare au doar un rol atmosferic și anume de a ajuta audiența să simtă ce simte și personajul principal, iar un șoc e cel mai ușor mod de a face asta. Structura sa pare o încercare (zic eu reușită) în a transmite o poveste dramatică destul de creativă. Pe parte de intenții, cred că acest horror e o dezordine. Poate că Guillermo del Toro s-a concentrat prea mult pe filme cu scop comercial în ultima vreme și a uitat de faptul că trebuie să aibă și un mesaj care merită ascultat. Emoția a fost pusă pe primul loc, iar de restul aproape că s-a uitat complet, chiar și personajele fiind neinteresante.

crimson-peak-5-970x546-c

Imaginea filmului a adus o surpriză plăcută. E ceva ce nu am mai văzut de mult timp de la un film care nu a avut efecte vizuale în fiecare cadru și anume o frumusețe atât în decoruri și în costume, cât și în cinematografie – combinația fatală. Mare parte din acțiune se petrece în casa imensă a iubitului lui Edith, care este o epavă superbă. Pereții sunt sparți, parchetul de pe jos e deteriorat, camerele sunt murdare, iar acoperișul aproape că lipsește complet, tot acest dezastru localizându-se în pustietate, împrejurări care se împletesc cu lumini colorate, formând o textură fantomatică, derutantă și oferind un sentiment de captivitate. Mi-a plăcut cel mai mult una dintre scenele finale, care constă într-o urmărire al cărui suspans este tras doar din locul în care este setat și condițiile sale meteo. Are loc afară, unde zăpada de pe jos este roșie datorită experimentelor minerești, arătând ca după un masacru, iar toată desfășurarea este deranjată de o ceață groasă. Scena respectivă este un exemplu perfect a puterii sugestiei în cinematograf; nici măcar nu știi ce se întâmplă, dar presupui pe baza a ce știi deja. Guillermo del Toro se știe juca cu mintea audienței.

CrimsonPeak_trailer

Deci Crimson Peak e un film interesant și chiar original, ținând cont că vine de la un gen în care inovația a murit de mult și se reciclează la nesfârșit niște idei care nici măcar nu sunt atât de bune încât să își merite statutul. Abordarea sa neconvențională și frumusețea vizuală se unesc împreună cu prestațiile terifiate și terifiante ale celebraților actori principali în construirea unei atmosfere unice, arătând că încă se mai pot face filme horror bune. Este o lucrare plină de pasiune înfloritoare arătată de un maestru întors la vechile sale obiceiuri.

[review]

[rwp-review id=”0″]

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz