Angelina Jolie va regiza un film bazat pe memoriile unei scriitoare din Cambodgia

De la debutul său regizoral, Angelina Jolie a adus în atenția publicului filme despre durere, suferință și moarte. Se pare că noul său proiect “First They Killed My Father: A Daughter of Cambodia Remembers” va trata un subiect asemănător.

Potrivit Variety, filmul va avea la bază volumul de memorii scris de Loung Ung, activista cambodgiană pentru drepturile omului. Angelina Jolie nu numai va regiza filmul, ci va fi și producătoarea. De asemenea, aceasta s-a implicat în scrierea scenariului împreună cu femeia a cărei poveste tragică este prezentată în carte.

“Am fost profund impresionată de cartea lui Loung. M-a ajutat să înțeleg modul în care copiii trec prin experiențele unui război și despre cum sunt afectați de amintirea lui. Și m-a ajutat să mă aproprii și mai mult de oamenii din Cambodgia, țara natală a fiului meu”, a declarat Angelina Jolie într-un interviu.

Cartea “First They Killed My Father” a fost publicată în 2000, iar acțiunea este plasată la mijlocul anilor 1970 când Loung Ung a fost răpită în copilărie și antrenată pentru a deveni soldat în timpul domniei sângeroase a Khmerilor Roșii din Cambodgia.

Angelina Jolie a debutat ca regizor în 2011, când a lansat filmul “In The Land of Blood And Honey”, iar anul trecut a colaborat cu frații Coen la scenariul pentru filmul “Unbroken”. Recent, a terminat filmările pentru drama romantică “By The Sea”, în care joacă alături de soțul său, Brad Pitt. Acest film va fi lansat pe 13 noiembrie 2015.

Ti-a placut articolul?
Inscrie-te la newsletter si noi iti trimitem toate noutatile saptamanal.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Postează un comentariu

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz